Skip to content
🤔AI Techniques🧠
🔍
Fernando Magellan

Fernando Magellan

Fernando Magellan, a fost un navigator și explorator portughez din epoca Marilor Descoperiri. Este cunoscut pentru prima circumnavigație din istorie — după ce a navigat către vest până la Moluce, descoperind în drumul lui strâmtoarea care astăzi îi poartă numele. În secolul al XV-lea, faptul că Pământul este rotund era știut încă din Antichitate. În secolul al III-lea î.e.n., Eratostene a măsurat chiar circumferința Pământului cu un grad de precizie remarcabil. Chiar dacă scrierile grecilor, cu excepția celor ale lui Aristotel, își pierduseră autoritatea, această idee a persistat de-a lungul Evului Mediu. Tratatul Sferei de Johannes de Sacrobosco, scris la Paris, în 1224, fusese pe larg mediatizat în toate cercurile de oameni de știință, fără ca Biserica să-l cenzureze. Primul glob pământesc cunoscut, adică cel mai vechi care s-a păstrat, este cel făcut la Nürnberg de către Martin Behaim în 1492. Tot la acea vreme, în Europa se dezvoltase o atracție pentru condimentele exotice, ceea ce a favorizat, în plus față de interesul geografilor, pe exploratori și pe negustori.

交響曲第9番 (ベートーヴェン)

交響曲第9番 (ベートーヴェン)

ルートヴィヒ・ヴァン・ベートーヴェンの交響曲第9番ニ短調作品125は、ベートーヴェンが1824年に作曲した独唱と合唱を伴う交響曲。ベートーヴェンの9番目にして最後の交響曲である。 ベートーヴェン自身は表題をつけなかったが、副題として「合唱」や「合唱付き」が付されることも多い。また日本では親しみを込めて「第九」とも呼ばれる。第4楽章は独唱および合唱を伴って演奏され、歌詞にはシラーの詩『歓喜に寄す』が用いられる。第4楽章の主題は『歓喜の歌』としても親しまれている。原曲の歌詞はドイツ語だが、世界中のあらゆる言語に翻訳されており、その歌詞で歌われることもある。古典派以前の音楽の集大成ともいえるような総合性を備えると同時に、来たるべきロマン派音楽の時代の道標となった記念碑的な大作である。 第4楽章の「歓喜」の主題は欧州評議会において「欧州の歌」としてヨーロッパ全体を称える歌として採択されているほか、欧州連合においても連合における統一性を象徴するものとして採択されている。このほか、コソボ共和国の暫定国歌として制定、ローデシアの国歌としても制定されていた。ベルリン国立図書館所蔵の自筆譜資料は2001年にユネスコの『ユネスコ記憶遺産』リストに登録された。初演/初版の版刻に用いられた筆写スコアが2003年にサザビーズで競売にかけられた際には、「人類最高の芸術作品」と紹介されている。

Kadanad

Kadanad

Kadanad is a Panchayat and Village in Meenachil Taluk of Kottayam district in the Indian state of Kerala.

Afrikas demografi

Afrikas demografi

Afrika har cirka 13 % av jordens befolkning, fördelat på en yta som utgör drygt 20 % av världens totala landyta. Folkmängden för hela kontinenten beräknas till cirka en miljard invånare. Befolkningen fördubblades mellan 1982 och 2009, och fyrdubblades mellan 1955 och 2009, enligt uppskattningar från FN.

Released under the MIT License.

has loaded